top of page

Iosif Ion Prunner

Dirijorul corului academic

Iosif Ion Prunner (1).jpg

Iosif Ion Prunner este de peste 20 de ani dirijorul Corului Filarmonicii „George Enescu”.

Născut într-o cunoscută familie de muzicieni (Prunner-Silvestri), prezenţi timp de peste un veac pe scena Filarmonicii, începe studiul pianului cu tatăl său la 5 ani. După absolvirea Universităţii de Muzică, desfăşoară o intensă activitate ca pianist concertist şi de muzică de cameră în ţară şi în străinătate (Germania, Rusia, Cehia, Elveţia). În acelaşi timp studiază dirijatul cu Constantin Bugeanu şi Sergiu Comissiona, fiind numit prin concurs dirijorul Corului Filarmonicii „George Enescu” de către Cristian Mandeal, directorul Filarmonicii. În acea perioadă a condus corul în toate manifestările susţinute de acesta în concertele a cappella, cu Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, dar şi cu marile orchestre europene şi dirijorii lor.

Ca dirijor de orchestră, pe lângă concertele şi spectacolele susţinute alături de Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Naţională Radio şi Opera Naţională din Bucureşti, a colaborat cu renumite ansambluri europene: Corul Orfeu (San Sebastian), Orchestra Capitol - Toulouse, Filarmonica Rusă ş. a., pe importante scene.

În concertele susţinute ca pianist, dirijor, dirijor de cor, a colaborat cu personalităţi ale vieţii muzicale internaţionale: Ion Marin, Adrian Erod, Neil Stuart, Dolora Zeijck, Tougan Sukiev, Daniel Barenboim, Pietro Colombara, Valentin Gheorghiu ş.a.

„Admiraţie şi afecţiune” (Daniel Barenboim)

„Remarcabila contribuţie artistică” (Sergiu Comissiona)

„Aplauzele au continuat mai bine de 15 minute, fiind un veritabil triumf pentru dirijor şi compozitor” (în revista de actualitate culturală Ţărmuri - Elena Eremeeva, Moscova)

„Admiraţie pentru marele talent” (Tobias Picker - compozitor şi cronicar din New York)

„În preludiul operei Parsifal, a instaurat acea stare hieratică, de o rară înălţime spirituală” (I. Staicovici - Actualitatea muzicală)

„Dăruit temperament de artist” (Iosif Sava)

„Cu eficienţă şi fast, a evidenţiat în Simfonia Dante de Liszt calităţile excepţionale ale suflătorilor şi corzilor grave” (Doina Moga - Actualitatea muzicală)

bottom of page