Orchestra de Cameră a Filarmonicii „George Enescu“ oferă de peste 50 de ani o alternativă la serile concertelor simfonice. Grandorii celor din urmă i se răspunde cu sonorităţile intime şi rafinate ale spaţiului cameral, în care fiecare trăsătură de arcuş contează, unde toţi participanţii sunt la fel de importanţi. Stagiunea extraordinară, cuprinzând doar câteva apariţii pe an, face din fiecare apariţie a Orchestrei de Cameră un eveniment. Nivelul artistic nu lasă loc pentru compromisuri, membrii ansamblului alegându-se dintre instrumentiştii Orchestrei Simfonice. Aceştia îşi demonstrează calităţile profesionale excepţionale, apărând adesea în calitate de solişti – precum pianistul Nicolae Licareţ, violonista Anda Petrovici sau oboistul Adrian Petrescu – acompaniaţi de colegii lor. Îmbinarea dintre cariera personală şi aceea de parte a întregului este proprie doar muzicienilor aparţinând unor mari orchestre. Directorul general Cristian Mandeal alege lucrări dintre cele mai diverse, de la concertele brandenburgice de Bach, trecând prin simfoniile lui Haydn şi Mozart, şi până la lucrările noii şcoli vieneze, reprezentate de Schoenberg, Berg şi Webern. Pentru instrumentiştii care fac parte din Orchestra de Cameră, concertele propuse reprezintă noi provocări profesionale, solicitările speciale pe care le presupune muzica din afara repertoriului curent fiind răsplătite de frumuseţea, profunzimea şi ineditul acesteia.
În acelaşi spirit ca al Orchestrei Simfonice, care urmăreşte integrarea în marele circuit cultural, ansamblul simfonic cameral a participat la festivaluri internaţionale şi a realizat multe turnee – în Germania, Elveţia, Serbia, Spania, Bulgaria, Belgia, Japonia. De asemenea, a făcut imprimări audio pentru Radiodifuziunea Română şi casele de discuri „Electrecord“, „Euromusic“ şi „Samsung Classics“.

