Trio Pro Arte
Trio-ul cu pian „Pro Arte“ a fost fondat în 1978 de trei membri de vârf ai Filarmonicii „George Enescu“: violonista Anda Petrovici – devenită în 1989 prima femeie din istoria instituţiei care a ocupat postul de concertmaistru, funcţie ce o deţine până astăzi – s-a alăturat violoncelistului Marin Cazacu şi pianistului Nicolae Licareţ – director general adjunct artistic al Filarmonicii „George Enescu“ – în dorinţa de a realiza un ansamblu închegat şi de durată care să abordeze exemplar marele repertoriu cameral. Toţi trei sunt solişti consacraţi ai scenei muzicale româneşti şi recitalurile ansamblului Trio „Pro Arte“ au reprezentat întotdeauna un reper în egală măsură pentru public şi pentru colegii de breaslă. Marin Cazacu şi-a construit o carieră strălucită în calitate de artist şi profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, iar Nicolae Licareţ şi-a demonstrat extraordinarele abilităţi tehnice şi interpretative în tripla ipostază de pianist, clavecinist şi organist. Nu în ultimul rând, Nicolae Licareţ conduce din 1991, împreună cu Cristian Mandeal, destinele Filarmonicii, din postura de director artistic. Unitatea şi echilibrul, virtuozitatea individuală şi expresivitatea, claritatea şi vigoarea redării, toate aceste calităţi au scos în evidenţă încă de la început valoarea grupului. Este încântător să observi cum trei instrumentişti solişti, fiecare cu o personalitate pregnantă, se adună din plăcerea de a cânta împreună şi îşi echilibrează forţele pentru a ajunge la un sunet comun, cu o nouă şi imediat recognoscibilă individualitate. Trio „Pro Arte“ a concertat în turnee pe scene din Franţa, Spania, Portugalia, Italia, Bulgaria, Serbia, Singapore şi a participat frecvent la Festivalul „George Enescu“, unde a cântat muzică din creaţia marelui compozitor român şi din opusurile clasice universale. De asemenea, formaţia de muzică de cameră a realizat înregistrări pentru Radiodifuziune şi Televiziune, precum şi pentru casele de discuri „Electrecord“ şi „BMG Ariola“. Pentru extinderea posibilităţilor şi proiectelor profesionale, Trio „Pro Arte“ se completează adesea cu o violă, devenind astfel un cvartet cu pian.
Membrii Trio-ului PRO ARTE
![]()
Anda Petrovici, Vioara – Descarca CV (PDF)
![]()
Nicolae Licaret, Pian – Descarca CV (PDF)
![]()
Marin Cazacu, Violoncel – Descarca CV (PDF)
Romanian Brass Ensemble
Formaţia camerală „Romanian Brass“ este alcătuită din elita instrumentiştilor suflători la instrumente de alamă din cadrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu“. Iniţiatorul acestui ambiţios proiect a fost Adrian Petrescu, muzician cu o impresionantă carieră artistică naţională şi internaţională, prim oboist al Filarmonicii bucureştene.
Originalitatea componenţei ansamblului instrumental, entuziasmul interpreţilor, competenţa profesională şi pasiunea cu care cântă, au fost tot atâtea motive pentru care primele concerte ale formaţiei s-au bucurat de un foarte mare succes la public. Repertoriul – ce se îmbogăţeşte mereu – cuprinde partituri de referinţă din perioadele preclasică, clasică, romantică şi contemporană, muzică sacră şi pagini de divertisment. „Romanian Brass“ interpretează frecvent lucrări de Bach, Händel, Vivaldi, Gabrielli, Pergolesi, Mozart, Beethoven, Berlioz, Bizet, Ceaikovski, Verdi, Strauss, Wagner, Bruckner, Elgar, Ravel, Gershwin, Enescu, Hazzel, Parker, Brubeck, J.van der Roost, Copland, D.Dediu.
Sub conducerea lui Adrian Petrescu, propunându-şi să aducă un omagiu marii muzici din toate epocile, maeştrii instrumentelor de alamă din formaţia Romanian Brass au înregistrat în anul 2007 primul compact disc intitulat Solemn Entry.
Adrian PETRESCU – Descarca CV (PDF)
Membrii Romanian Brass Ensemble
Mihai Toth, trompeta
Cristian Suciu, trompeta
Stefan Simionescu, trompeta
Daniel Ivan, trompeta
Ioan Gabriel Luca, corn
Sorin Lupascu, corn
Florin Pane, trombon
Alexandru Danci, trombon
Radu Clipa, trombon
Nicolae Ionita, trombon-bas
Laurentiu Sima, tuba
Laurentiu Bacanu, timpani
Constantin Bogdan, percutie

