Societatea Filarmonică Română a luat fiinţă în anul 1868. Primul concert al orchestrei simfonice are loc în acelaşi an, sub bagheta muzicianului Eduard Wachmann, într-un moment de maximă efervescenţă culturală. Principalul scop al Societăţii Filarmonice era cultivarea gustului marelui public pentru muzica simfonică, iar programele concertelor cuprindeau capodopere consacrate ale compozitorilor clasici şi romantici – Bach, Mozart, Haydn, Schubert, Mendelssohn-Bartholdy, Wagner –, fără a ignora, în timp, compozitorii moderni ca Ravel, Stravinsky, Richard Strauss, Béla Bartok sau George Enescu, creatorul şcolii muzicale româneşti.
La 5 martie 1889, orchestra filarmonicii din Bucureşti concertează pentru prima oară în superba sală a Ateneului Român. Inaugurată în februarie 1888, clădirea a fost construită în timp record, graţie colectei publice, devenind atât sediul primei orchestre simfonice românesti – care, din 1955, poartă numele lui George Enescu – cât şi un simbol al Bucureştiului. Se continuă şi astăzi tradiţia concertelor simfonice săptămânale şi a recitalurilor camerale, atât în sala mare, cât şi în Sala mica, de circa o sută de locuri.
Pe scena Ateneului Român au fost aclamaţi cei mai proeminenţi dirijori si interpreţi ai secolului XX, printre care Erich Kleiber, Herbert von Karajan, Ionel Perlea si Sergiu Celibidache, Dinu Lipatti, Arthur Rubinstein, Pablo Casals, Alfred Cortot, Jacques Thibaud, David Oistrah şi Yehudi Menuhin. Sub baghetele românilor George Enescu, George Georgescu şi Constantin Silvestri, orchestra a căpătat anvergură internaţională.
În 1950 ia fiinţă Corul Filarmonicii „George Enescu“. În scurt timp îşi începe activitatea şi Orchestra de Cameră. Astăzi, muzicienii români susţin circa 250 de concerte pe an, în ţară şi în străinătate. În 1991, dirijorul Cristian Mandeal a fost numit director general al Filarmonicii „George Enescu“, funcţie pe care o deţine şi în prezent. În acest răstimp a organizat turnee ale acestui ansamblu în peste douăzeci de ţări, din Portugalia şi Japonia, până în Coreea de Sud şi Singapore. Director artistic al filarmonicii bucureştene este pianistul, clavecinistul şi organistul Nicolae Licareţ.
Discografia Filarmonicii cuprinde înregistrări istorice, precum simfoniile lui Beethoven dirijate de George Georgescu şi opera completă a lui Enescu, dirijata de Cristian Mandeal.


