• Română (România)
  • English (United Kingdom)
Instalati Flash Player pentru a putea vedea playerul.
  • Rezervări pentru concertele simfonice

    Rezervările la concertele simfonice se pot face pe site-ul nostru începând cu ziua de luni din săptămâna concertului.

  • Turul virtual al Ateneului Român

    Pentru turul virtual al Ateneului Român vă rugăm să apăsaţi AICI.tur_virtual_slide

  • În atenția publicului spectator,

    Accesul în sălile de spectacol ale Ateneului Român este permis până la ora începerii concertelor. După această oră, accesul se mai poate face DOAR la pauză. Mulțumim pentru înțelegere!

  • The Great Restoration Work of The Athenaeum

    coperta_cupola_ukEditura „Anima" a acceptat să realizeze pro bono traducerea volumului Marea refacere a Ateneului Român (1990-2003) în format electronic şi astfel, cu bucurie, anunţăm că volumul de excepţie The Great Restoration Work of The Romanian Athenaeum (1990-2003) poate fi accesat pe site-ul Filarmonicii „George Enescu" la adresa http://fge.org.ro/images/stories/publicatii/great_restoration.pdf

  • Informaţii despre bilete şi abonamente

    atheneublackPentru mai multe informaţii legate de bilete şi abonamente, vă rugăm să ne contactaţi la numărul de telefon:
    (+4) 021 315 6875
    Pentru orice alte informaţii vă rugăm să ne contactaţi la telefon: (+4) 021 315 2567

    De asemenea, vă invităm să ne urmăriţi şi prin intermediul paginilor de Facebook, Twitter și Instagram.

  • George Enescu Philharmonic Records

    orga-1orga-2cupolarocupolaukcop refacereist
    Published by Editura Anima, Colection Coordinator: Cristina Sârbu

2016 - 2017 Season

Please make sure that your browser supports Flash Player (download HERE).

Please check if you have any popup-blocking applications enabled.

3rd category of tickets = folding seats.

Please subscribe to our newsletter

Home Press and media Ceaikovski, dirijat de Ch...
Ceaikovski, dirijat de Christian Badea la Ateneu

Christian BadeaPe 26 și 27 ianuarie, la Ateneul Român, Orchestra simfonică a Filarmonicii  „George Enescu“, dirijată de Christian Badea, va susține două concerte simfonice extraordinare.

În programul de joi si vineri-seară, de la ora 19.00,  la Sala Mare a Ateneului, vor fi interpretate lucrări de  Modest Musorgski  („O noapte pe Muntele Pleşuv“), Aleksandr Glazunov („Concertul în la minor pentru vioară şi orchestră, op. 82“) şi Piotr Ilici Ceaikovski  („Simfonia nr. 4, în fa minor, op. 36“).  Solist va fi violonistul Vlad Stănculeasa, iar concermaistru invitat este David Lefevre.

Simfonia nr. 4, în fa minor, op. 36

Muzicologul Mihai Cojocaru spune că Ceaikovski (1840-1893) „aparține astăzi tuturor“. „Acest adevăr banal constituie izbăvirea și paradoxul destinului unei personalități care nu a aparținut, în timpul vieții, nimănui. În ce privește creatorul, inadecvarea s-a manifestat ubicuu. În Rusia, tânărul Piotr Ilici s-a format la clasa de compoziție a lui Anton Rubinstein, care încerca să introducă în nou înființatul conservator din Sankt Petersburg tradiția teoretică germană. Astfel, Ceaikovski a fost asociat adesea  „reacționarilor”, „fabricii de muzică” din capitala țaristă, mai ales de către „grupul celor cinci”, care detesta academismul importat și considera că singura muzică autohtonă autentică este cea cu profil indigen. Dacă naționaliștii l-au respins din principiu (deși caracterul maleabil și deschis al lui Ceaikovski l-a făcut ulterior acceptat, cel puțin de către Balakirev și Rimski-Korsakov), critica occidentală i-a reproșat tocmai abundența trăsăturilor „rusești”: sentimentalismul, expresia patetică, psihologizarea excesivă în dauna construcției coerente, exacerbarea acumulărilor dinamice sunau dezechilibrat și inestetic  în urechile publicului cultivat, cu tușe tenebroase și haotice, aidoma spiritului rus portretizat în romanele proaspăt traduse din Tolstoi și Dostoievski.

În ce privește omul, frământările spirituale și natura homosexuală au modelat un temperament convulsiv și un destin nefericit, într-o lume în care instituțiile, fie laice sau religioase, erau puse sub semnul întrebării în chiar esența lor doctrinară, iar încălcarea regulilor sociale ar fi fost sinonimă cu excluderea din viața publică. De altfel, împrejurările morții compozitorului rămân și astăzi neelucidate, teoriile mergând de la îmbolnăvirea de holeră, până la sinucidere. Ceaikovski reflecta într-o scrisoare: „Tragedia omului înclinat spre scepticism constă tocmai în faptul că, rupând cu tradițiile și cu credința și căutând ceva cu care să înlocuiască religia, se zbate zadarnic între o teorie filozofică și alta și se zbuciumă încercând să găsească în aceste teorii o forță invincibilă pe care să se sprijine în lupta cu viața“. Pe de altă parte, ascunderea identității sale intime l-a împins într-un mariaj sfârșit după numai câteva luni cu o tentativă de sinucidere, iar angoasa posibilei pierderi a reputației, chiar și postume, a determinat, către sfârșitul vieții, distrugerea din propria voință a jurnalelor ținute încă din adolescență.

Ca la mulți alți compozitori ai secolului al XIX-lea și în urma celui mai caracteristic impuls filozofic și existențial romantic, eliberarea s-a produs prin artă. Această nouă religie a omului modern a devenit la Ceaikovski terenul mărturisirilor și al disimulării experiențelor de neîmpărtășit, al consumării întregi a energiei vitale și al „luptei cu viața”. Primul compozitor rus „profesionist” – așa cum se considera el însuși – este, în același timp, unul dintre muzicienii de geniu a căror operă rămâne de neînțeles în absența biografiei. În 1877, anul compunerii Simfoniei nr. 4, Ceaikovski a traversat câteva dintre cele mai importante și dramatice episoade ale vieții sale. A fost anul în care a cunoscut-o pe protectoarea și prietena sa intimă Nadejda von Meck, dar și momentul cu consecințe aproape fatale al căsătoriei cu fosta sa elevă Antonina Miliukova. În mijlocul dezastrului, însă, Ceaikovski a compus trei dintre cele mai apreciate creații ale sale, în trei genuri diferite: Simfonia nr. 4, opera Evgheni Oneghin și Concertul pentru vioară și orchestră. Simfonia reprezintă începutul schimbării radicale a gândirii componistice orchestrale ceaikovskiene, în direcția unei personalizări și psihologizări masive a discursului muzical. Expresia individualizată aproape violent și dincolo de orice cutume formale sau pudori a șocat într-atât, încât chiar și cei mai apropiați susținători și prieteni ai compozitorului s-au abținut, în primă instanță, de la exprimarea opiniilor. Acest context explică, poate, de ce Simfonia nr. 4 a fost tradusă de compozitor în termeni concreți, cvasiprogramatici, mai mult decât oricare alta. Ceaikovski numește semnalul inițial „...destinul... acea putere fatală care împiedică atingerea fericirii. Nu se poate face nimic, decât să i te supui și să te lamentezi zadarnic”. Melodiile și pasajele liniștite și solare exclamă: „O, bucurie, în sfârșit se ivește visul cel dulce și plăpând... o imagine umană luminoasă și fulgurantă”, care se risipesc apoi în fața implacabilului: „Nu există paradis... plutești pe mare până când te împresoară și te înghite în abisurile ei”. Finalul triumfător, care pare să învingă destinul nemilos, reiterat aici drept prim punct cuminant, nu este nici el decât semnul consolării în paradisul terestru al umanității: „Dacă încă mai cauți fericirea în tine, găsește-o în ceilalți...”. Într-o altă cheie decât Beethoven, care invoca într-o enormă „Odă a bucuriei” fraternizarea planetară ca atingere a fericirii supreme, Ceaikovski își incheie simfonia pe sunetele unui cântec popular rusesc, contrapus când melancolic și resemnat, când dramatic și amenințător, marșului imperial: „Pe câmp un mesteacăn era“, consideră muzicologul Mihai Cojocaru, în caietul program.

 

Sursa: http://www.romanialibera.ro