Una din vocile mari ale Romaniei, Marina Krilovici revine la Bucuresti pentru a oferi publicului ce o iubeste, un recital de arii apartinand unor epoci diferite de la baroc la muzica secolului XIX. Solista va fi acompaniata de pianistul grec, Dimitris Yakis.
Alegand lucrari de Scarlatti, Monteverdi, Giordani, Faure, Cilea, Gounod, Donizetti, artista demonstreaza inca o data, ce inseamna un cantaret de opera cu adevarata cultura muzicala, ce poate aborda cu o deosebita virtuozitate, stiluri si epoci diferite in arta cantului.
Profesoara la Conservatorul din Atena, artista sustine numeroase Masterclass-uri pretutindeni in lume, permanent imbinand activitatea didactica cu prezenta pe scene de concert.
Melomanii bucuresteni o vor putea revedea Sambata 19 aprilie, ora 19 pe Scena Ateneului Roman.
Biroul de presa | info@fge.org.ro



